+40 214.480.358    office@inatech.ro    

Rolul si importanta ambalajelor

Depozit marfa ambalaje

Rolul si importanta ambalajelor

Ambalajul este o componenta cheie a mixului de marketing care poate atrage si convinge consumatorii sa cumpere o marca, un produs.
Nu degeaba se spune ca o imagine face cat o mie de cuvinte. Si aici, in cazul ambalajelor se aplica aceasta zicala.
Un ambalaj bine ales si realizat protejeaza marfa in timpul transportului sau a depozitarii astfel la destinatie nu vom avea parte de surprize neplacute.
De asemenea imaginea ambalajului, designul si materialul aduc un plus deciziei de cumparare.

Ambalajul indeplineste un rol functional de acoperire si protejare al continutului produsului atat in magazin, cat si in casa celui care achizitioneaza produsul, dar in multe cazuri, ambalajele au dezvoltat si functii care au legatura cu experienta oferita de produs. (capacele bauturilor pentru sportivi si dispozitivele adaugate la cutiile de bere care creeaza spuma atunci cand berea este turnata in pahar).

Ambalajul are si rol informational, continand detalii despre ingrediente, modul de folosire, depozitare, aportul nutritiv si pretul produsului. Cumparatorii trec pe langa sute de marci atunci cand viziteaza un magazin, iar factorii estetici sunt esentiali pentru a face ca marca sa iasa in evidenta, pentru a capta atentia cumparatorilor si a face ca utilizatorii sa o poata gasi cu usurinta si cumpara.

Ambalajul arata personalitatea, pozitionarea, valorile si avantajele marcii. Nu toti cumparatorii sunt la fel, de aceea pentru a atinge diferitele tipologii de cumparatori, sunt necesare diferite tipuri de ambalaj.

Materialul si designul ambalajului sunt elemente importante in procesul vanzarii, dar culoarea este cea care imbina toate elementele acestuia si este unul din cele mai importante mijloace pentru a face din ambalaj o unealta efectiva de comunicare.
Culoarea vinde un produs, este inainte de toate o senzatie si creeaza o stare emotionala care comunica bine, depasind dimensiunea ambalajului, produsul in sine, forma sa sau scopul acestuia.

Ambalajul trebuie tratat cu tot atat de multa grija si atentie ca si alte forme ale comunicarii de marca si ar trebui testat atat inainte de finalizarea design-ului, cat si din punct de vedere al performantei in piata, pentru a verifica modul in care functioneaza.

Comentarii (0)